Vidraru Bike Challenge este o competiție de ciclism adresată iubitorilor de natură, munte, sport în aer liber, la care pot participa atât cicliști montani de performanță cât și amatori.
Organizator este Asociația Sportivă Adventuremania.
Competitia se desfășoară conform regulamentelor Federației Romane de Ciclism si a Uniunii Cicliste Internationale care se aplica automat tuturor participantilor la Vidraru Bike Challenge.
Acestea pot fi consultate pe site-ul Federatiei Romane de Ciclism.
GENERALITĂȚI:
- Vârsta minimă de participare pentru traseul maraton (86 km) și pentru traseul mediu (50 km) este de 18 ani împliniți la data concursului. Pentru traseul hobby (30 km), vârsta minimă de participare este de 15 ani. Persoanele care au mai puțin de 18 ani pot participa doar însotiți de către un părinte care semnează în prealabil o declarație prin care își dă acordul pentru participarea minorului la concurs. În cazul în care părinții sau tutorele legal nu pot fi prezenți, minorul va fi admis numai cu declarație notarială din partea unuia dintre părinți/ tutorele legal în care se specifică numele adultului care va însoți minorul pe parcursul competiției. Excepție fac sportivii legitimați la Federația Română de Ciclism care trebuie să prezinte o licență validă pentru anul în curs.
- În scopul repartizării într-o categorie de vârstă nu se ia în calcul data calendaristică completă, ci numai anul nașterii. Astfel, la 24 iunie 2023 o persoană nascută pe 1 ianuarie 2004 va fi considerată ca având aceeași vârstă ca o persoana născută pe 31 decembrie 2004 – și anume 19 ani.
- Pentru ca pe traseul concursului exista o serie de tuneluri neiluminate, pentru evitarea accidentelor, incepand cu editia 2022 este OBLIGATORIU ca bicicletele sa fie echipate cu lumina rosie pentru spate. De asemenea, recomandam utilizarea unei lumini si in fata bicicletei (frontala sau montata pe bicicleta)
- Fiecare participant va semna o declarație de participare pe propria răspundere prin care își asuma riscurile pe care le implică participarea la un astfel de eveniment. Participanții își asumă întreaga răspundere atât pentru starea de sănătate în care se află, pentru securitatea șisiguranța lor, cât și pentru accidentarea terților și/sau deteriorarea echipamentului.
- Organizatorii nu își asumă nicio obligație sau responsabilitate în cazul în care un concurent se rănește, se accidentează sau ar avea de suferit în orice alt mod ca urmare a înscrierii și/sau participării la acest concurs.
- Având în vedere faptul că întrecerea se desfașoară parțial în trafic deschis, concurenții trebuie să respecte normele rutiere în vigoare.
- Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru distrugerea sau mutarea marcajelor de către terți.
- Schimbarea pieselor pe traseu este permisă, dar fără ajutor din exterior.
ÎN TIMPUL CONCURSULUI CONCURENȚII SUNT OBLIGAȚI:
- SĂ POARTE CASCA DE PROTECȚIE ÎN ORICE MOMENT AL CONCURSULUI.
- Să se încadreze în limitele de timp comunicate de organizatori, atât la sosire cât și în punctele de control intermediare. Concurenții care nu se pot încadra în timpul minim aferent unui punct de control ies din
competiție și trebuie să predea cipul de cronometrare și să se retragă de pe traseu pe cel mai scurt drum. - Pentru traseul Maraton exista limite de timp intermediar astfel:
- Punctul de control 6 – “Raspantie” – ora 15.00
- Punctul de control 3 (a doua trecere) – ” Runcureaua” – ora 18.00
- Pentru finish, limitele de timp sunt:
- Traseul hobby: 4 ore și 30 minute.
- Traseul mediu: 6 ore și 30 minute.
- Traseul maraton: 9 ore.
- Să treacă prin toate punctele de control în ordinea numerotării acestora.
- Să parcurgă traseul în direcția marcată și doar pe traseul marcat, fara a folosi scurtături.
- Să respecte regulile de circulație pe drumurile publice și pe drumurile de munte.
- Să folosească biciclete propulsate doar de forța umană (exceptie face competitia e-bike). Sunt acceptate numai biciclete “mtb” sau ciclocross si ebike(pedalec) la competitia e-bike.
- Să fixeze numărul de concurs în fata bicicletei, pe ghidon și să-l păstreze fixat pe toata durata competiției; să păstreze, de asemenea, cipul de cronometrare.
- Să urmeze îndrumările comisarilor de traseu și ale organelor de poliție.
- Să anunțe în cel mai apropiat punct de control și comitetul de cursă (în apropierea liniei de START) situația în care abandonează.
- Să predea cipul de cronometrare în cel mai apropiat punct de control în cazul de mai sus.
- Să anunțe în cel mai apropiat punct de control orice eveniment deosebit (accidente, marcaje deteriorate sau lipsă etc) sesizat pe traseu.
- Să fie “fair play”, să ajute cu concurent aflat în pericol.
- Să respecte mediul înconjurător. Ambalajele de orice fel pot fi aruncate doar în zona punctelor de control (este acceptabil la maxim 100m de punctul de control).
CONCURENTUL ESTE DESCALIFICAT ATUNCI CÂND:
- Nu folosește casca de protecție.
- Nu se încadrează în timpul limita specificat pentru fiecare categorie.
- Este dopat.
- Îi lipsește numărul de concurs și/sau cipul de cronometrare si nu comunica imediat acest fapt oficialilor.
- Modifică numărul de concurs.
- Nu parcurge în întregime traseul, folosește scurtături, nu trece prin toate punctele de control și/sau nu respectă ordinea acestora.
- Folosește ajutoare din afara concursului (repararea bicicletei, folosirea autovehiculelor sau a motocicletelor).
- Schimbă bicicleta în timpul concursului.
- Mută sau deteriorează cu bună știință marcajele.
- Are un comportament neadecvat față de organizatori și față de ceilalți concurenți.
- Nu respectă mediul înconjurător (aruncă ambalaje pe traseu etc.).
- Nu ajută cu bună știință un concurent aflat în pericol.
- Descalificările pot fi efectuate și dupa încheierea concursului, în baza fotografiilor și/sau sesizărilor primite de la arbitri sau participanți.
Regulament E-bike
- Sunt acceptate biciclete electrice de tip “pedalec”
- Bicicleta trebuie sa fie propulsata de doua surse de energie, puterea umana si un motor electric care ofera asistenta doar in momentul pedalarii
- Este permisa asistarea fara a pedala (modul walk)
- Concurentii vor folosi pe toata durata competitiei o singura bicicleta si o singura baterie(cea instalata pe bicicleta), inlocuirea acestora ducand la descalificare.
- Nu sunt acceptate bicicletele electrice care au fost modificate pentru a depasi caracteristicile tehnice originale.
- Orice tip de modificare adusa bicicletei electrice, soft-ului, motorului sau bateriei duc la descalificarea concurentului
- Bateriile si bicicletele pot fi sigilate inainte de start urmand ca la incheierea competitiei acestea sa fie verificate
RECOMANDĂRI:
- Este bine ca fiecare concurent să aibă asupra lui un minim de echipament care să-l poată ajuta să se descurce cu bicicleta pe munte în orice condiții: pelerina pentru vânt și ploaie, încalzitoare pentru
mâini și picioare (mâneci și craci), mănuși, bandană, bidon pentru apă, ochelari de protecție, telefon mobil, pompa de bicicletă, camera de schimb, petice, lipici, trusă scule multifunctională cu presă de lanț, o
ureche de schimbător. O hartă, profilul traseului (pus la dispozitie de organizatori) și chiar un GPS sunt binevenite. - Trebuie avut în vedere faptul că în condiții de vreme nefavorabilă (ploaie, vânt puternic, ninsoare), gradul de dificultate al traseului crește considerabil.
- Este bine ca fiecare participant să studieze foarte bine traseul și descrierea acestuia (vezi meniul “traseu”)
- În principiu, orice concurent (mai ales la traseul lung) ar trebui să aibă experiență în abordarea traseelor lungi desfășurate în zone montane sălbatice, să se poată orienta și descurca în cazul schimbării bruște a condițiilor meteo, a întâlnirilor cu animale sălbatice etc.
- Este recomandat ca orice participant să aibă asigurare de accidente care acoperă participarea la competiții sportive.
ORGANIZATORII ASIGURĂ:
- Pachetul de concurs: harta profil a traseului, numărul de concurs, bride de fixare, cipul de cronometrare, tricou, diverse produse oferite de sponsori.
- Puncte de control și puncte de alimentare unde se pot găsi energizante, apă, fructe etc.
- Marcarea traseului;
- Ambulanță (în apropierea punctului de START/FINISH) și asistență Salvamont
- Premii (vezi capitolul premii)
CATEGORII:
Categoriile de concurs sunt urmatoarele:
Traseul maraton (86 km)
- ELITE masculin
- ELITE feminin
- Masculin 19-29 ani
- MASTER 1 (M 30 – 39 ani, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- MASTER 2 (M 40 – 49 ani, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- MASTER 3 (M 50 ani +, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- Feminin 19 ani + (licentiate Master, Amatoare licențiate sau nelicențiate)
Traseul mediu (52 km)
- Masculin 19-29 ani
- MASTER 1 (M 30 – 39 ani, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- MASTER 2 (M 40 – 49 ani, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- MASTER 3 (M 50 ani +, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- Feminin 19 – 29 ani
- Feminin 30 – 39 (licențiate Master, Amatoare licențiate sau nelicențiate)
- Feminin 40 ani + (licențiate Master, Amatoare licențiate sau nelicențiate)
- EBIKE masculin 18+
- EBIKE feminin 18+
Traseul scurt (30 km)
- Cadeți masculin 15-16, (licențiați FRC sau nelicențiați)
- Juniori masculin 17-18, (licențiați FRC sau nelicențiați)
- Cadeți feminin 15-16, (licentiate FRC sau nelicențiate)
- Juniori feminin 17-18, (licentiate FRC sau nelicențiate)
- Masculin 19-29 ani
- MASTER 1 (M 30 – 39 ani, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- MASTER 2 (M 40 – 49 ani +, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- MASTER 3 (M 50 ani +, licențiați Master, Amatori licențiați sau nelicențiați)
- Feminin 19 – 29 ani
- Feminin 30 – 39 ani (licențiate Master, Amatoare licențiate sau nelicențiate)
- Feminin 40 ani + (licențiate Master, Amatoare licențiate sau nelicențiate)
O categorie pentru care nu exista minim 5 participanti se cumuleaza cu categoria invecinata.
Cupa Nationala de XCM:
- Etapa de Cupa Nationala se desfasora doar pe traseul de Maraton.
- Ciclistii licentiati de la traseul maraton participa automat si la etapa in Cupa Nationala 2023. Acestia sunt obligati sa participe la traseele pentru care au categorie.
- Competitia de Cupa Nationala se desfasoara in acelasi timp cu concursul obisnuit. Premierea pentru etapa de cupa este facuta de catre Federatia Romana de Ciclism.
- La Cupa Nationala de XCM pot participa doar sportivii romani si straini, care detin o licenta UCI validata de Federatia Romana de Ciclism
Alte detalii legate de regulamentul Cupei Nationale de XCM aici
ALTE ASPECTE:
- În caz de forță majoră (condiții meteo deosebit de nefavorabile sau în alte cazuri ce pot influența buna desfășurare a concursului) organizatorii își rezervă dreptul de a anula sau amâna cursa. Dacă
aceste condiții survin în timpul concursului, organizatorul are dreptul să oprească competiția. De asemenea, organizatorii își rezervă dreptul de a opri un participant în cazuri excepționale (accidentare gravă, comportament neadecvat, nu se încadrează în timp sau orice alte cazuri în care organizatorii consideră necesar). - În cazul retragerii din cursă, al neprezentării sau a anularii competitiei în caz de forță majoră (vezi paragraful anterior) TAXA DE PARTICIPARE NU VA FI RETURNATĂ.
- Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi materialele foto și video cu concurenții Vidraru Challenge, înregistrate în timpul evenimentului, pentru acțiunile de promovare a clubului Adventuremania și a partenerilor implicati. Se consideră durata a evenimentului perioada afișată în sectiunea Program (inclusiv fazele de înscriere, validare, parcurgere a traseului, premiere, party).
- Prezentarea pe podium în cadrul ceremoniei oficiale cu bannere, steaguri este interzisă. Sportivul își poate promova sponsorii doar prin echipament.
- Prin înscrierea la concurs participanții declară că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator în vederea întocmirii clasamentului.